Revista Punkt mi-a publicat un articol despre India. Cine mi-a vizitat blogu’ ceva mai devreme a avut acces la o parte din articol (înainte ca acesta să fie publicat în revistă). Dar iată articolul întreg.
“India este mama istoriei, bunica legendei şi străbunica tradiţiei ”zicea bătrînul Mark Twain. Și avea dreptate. Le-am cunoscut personal pe toate aceste trei venerabile doamne. Impresionată. Anșante. Sînt zbîrcite, puternice și cu șanse mari de a deveni nemuritoare.
Ceai, medicamente, sărăcie/bogăţie, karma, copii, filme, dansuri, muzică, elefanţi, junglă, Mowgli, Taj Mahal, yoga ş.a. înseamnă pentru noi India. Totuşi e pe departe să fie doar asta.
Aşadar, zece moldoveni ca floarea au ajuns în India, la nunta unei bune prietene. În mințile noastre deja se produceau scene bollywoodiene cu lacrimi, dansuri și mii de flo ri în mii de culori…
Primul contact
Am ajuns pe la 3 dimineaţa la aeroportul din Delhi. Este primul aeroport cu covoare pe jos pe care l-am văzut vreodată (dacă stau să mă gîndesc mai bine, nici cu covoare pe pereți nu prea am văzut). Prima gură de aer indian mi-a zgîriat un pic gîtul, Delhi era cuprins de un nor dens și fidel de praf.
Nu am stat la hotel, ci în casa părinţilor mirelui, alături de tinerii care se căsătoreau, de rudele apropiate şi de familia mirelui. Eram în epicentrul tuturor evenimentelor! Noroc că dimensiunile casei cu trei etaje, cea mai frumoasă și cea mai îngrijită din cartier, permitea găzduirea unei asemenea armate. Ospitalitatea indienilor intră în grea concurență cu cea a moldovenilor. Doamne ferește (ori Budda, ori Vișnu, ori toți luați împreună) să rămîi fără o bucată de “puri” în mînă măcar pe zece secunde! (Puri este un fel de turtă pe care o puteţi vedea şi prin Nepal, Pakistan, Turcia ş.a). Nemaivorbind de celelalte minuni culinare, inclusiv nelipsitul ceai masala cu lapte. Deși ocupați cu pregătirile de nuntă, gazdele au fost mereu la dispoziţia noastră, ba chiar au avut grijă şi de planificarea călătoriilor noastre spre Agra, prin Delhi ş.a.
Comunicarea stradală
Rickshaw și-a cîștigat pe bună dreptate în inima mea poziția 1 în topul mijloacelor de transport vreodată încercate. Sînt nişte automobile mici, pe trei roţi (una în faţă şi două din urmă), fără centură de siguranţă, de culoare verde/galben. Încap în ele patru persoane – şoferul şi trei pasageri, iar dacă aveți patima înghesuitului – pot încăpea şi cinci. Pentru că nu are uși… Dar nu v-aș recomanda să apelați la aceste minuni ale transportului dacă aveți de parcurs distanțe mai mari de 20 km. O să vă dezmembrați odată cu ele… Dacă vi se pare că în Chișinău se circulă riscant (și chiar așa și este) în India vă așteaptă cu adevărat marea aventură stradală! Indienii sunt celebri şi prin “regulile” lor nescrise de circulaţie, pe care însă fiecare indian pe roți (nu le numărăm, să nu-i complexăm pe unii) le cunoaşte. Unele maşini nu au retrovizoare şi majoritatea şoferilor nu se obosesc să semnalizeze de dreapta sau stînga înainte de a executa o manevră. Ce fac ei? Claxonează! Descifrăm codul special de comunicare la volan: mai întîi claxonezi tu, astfel ceri permisiunea să treci, celălalt îţi zice OK printr-o claxonare şi treci. Asta-i cam ce am înţeles eu, oricum, nu vă sfătuiesc să urcaţi la volan în India, există o multitudine de servicii taxi care costă cam 20 euro pe zi. Dacă în maşină sunt şase pasageri, atunci fiecare ajunge să plătească doar 4 euro pentru toată ziua.
Dacă sînt șapte … Revenim în stradă. În vacarmul și gălăgia de neimaginat. Am citit recent că şoferii din India care încalcă regulile de circulaţie vor fi obligaţi să dirijeze traficul în intersecţii aglomerate. Ideea este să îi facă pe aceştia să simtă cît este de greu să gestionezi haosul de pe străzi. Decizia a fost luată pentru că amenzile nu îşi mai făceau efectul. O altă problemă pe străzi sunt… pietonii. Pentru şoferi aceștia sînt doar niște obstacole vii pe care încearcă să le ocolească fără a scădea din viteză. Nimeni nu opreşte atunci cînd vede un om încercînd, la verde, să traverseze strada. FUGI!
Dacă ți-i frică de mașini, poţi alege metroul – un mod de transport mai nou în Delhi. Mi-a plăcut că la staţia la care te afli găsești harta metro-ului pe care este indicat costul călătoriei pînă la fiecare stație. Corect. De ce să platească cineva care are de mers trei staţii exact aceeaşi sumă ca şi cel care merge 20 de staţii? Un detaliu! Un know-how indian pursînge:
primul vagon al trenurilor din metrou este rezervat în totalitate femeilor. La începutul peronului este un semn de culoare, desigur, roz, care spune că “Ladies only” merg spre primul vagon. În orele de vîrf fetele noastre mergeau doar în primul vagon.
Agra
Agra e un oraş foarte mic şi murdar. Deoarece indienii cred în reîncarnare vezi pe străzi o mulţime de ex-oameni, dotați în viața actuală cu ceva blănuri și copite care merg pe stradă alene, fără grabă şi libere de orice lanţ și obligații.
Patru lucruri merită de văzut în Agra: Taj Mahal-ul, Fortul roșu, Fatehpur Sikri care se află la 40 km de Agra şi maimuţele. Cele din urmă m-au şi atacat în prima zi. Chiar dacă nu aveam nimic strălucitor, au făcut o pasiune bruscă pentru mine. Dacă nu erau cîţiva oameni care au sărit cu măciucile să le fugărească, nu ştiu cu ce avea să se termine cearta milenară dintre maimuţă şi om. Taj Mahal ne-a copleșit prin măreție și nu numai pe noi! Mare de turişti, aparate foto, camere video. A fost construit la iniţiativa împăratului Shah Jahan ca un mausoleu pentru soţia sa, Mumtaz Mahal, care a murit în timp ce dadea naştere celui de-al paisprezecelea copil al împăratului. Se spune că moartea ei l-a afectat într-atît pe împărat, încît părul i-a albit în numai cîteva luni. Înainte de ultima suflare, Mumtaz l-a rugat pe împărat patru lucruri: să-i construiască un cavou, să se recăsătorească, să-şi iubească fiii şi să-i viziteze mormîntul la aniversare. Aşa a jurat împăratul că va construi un edificiu funerar măreţ şi fără egal în lume. Clădirea a fost construită timp de 20 de ani fiind finisată în 1653. În apropierea Agrei se află Fatehpur Sikri, Orașul victoriei, construit de Akbar, unul dintre cei mai victorioși împărați ai Indiei. Se spune că Akbar a venit să se roage la mormîntul sfîntului sufist Salim Chishti de aici pentru a avea un moştenitor. Foarte mulţi credincioşi vin şi azi cu dorinţe pe care le leagă, simbolic, de pereţii încăperii în care e mormîntul. Dacă dorinţa se îndeplineşte, trebuie să se întoarcă şi să desfacă firul legat. Eu, fiindcă am lista de dorințe mereu de-a gata, am plasat-o pe responsabilitatea sfîntului Salim. Un lucru mă neliniștește: cum îmi voi găsi firul dacă revin cu dorinţa împlinită? În acest complex mai este holul de audienţe publice, holul de audienţe private, o curte imensă în care împăratul juca şah folosind pe post de piese femei-sclave şi casele celor trei soții legale, de religii diferite. Se spune că pe cea hindu o iubea cel mai mult, celelalte două fiind o musulmancă şi o creştină din Goa. Pe lîngă soţii, pentru liniște sufletească, mai avea şi un harem care număra cam 5000 de femei.
După Agra am mers la Jaipur. Poate nu este un oraş celebru, dar l-aş recomanda cu plăcere tuturor. Jaipur este rezultatul inspirației, al efortului și al cunoştinţelor ştiinţifice şi astronomice ale regelui războinic şi astronomului Sawai Jai Singh conjugat cu instinctul de arhitect al lui Vadyadhar. Este primul oraş planificat al Indiei, aflat în tărîmurile deşertice ale Rajasthanului. Pictat în roz, oraşul impresionează nu numai serafice ființe “sensibele” la această culoare, dar și reprezentanți ai speciei cu toate picioarele pe pămînt. În afară de Hawa Mahal, Amber Fort şi Palatul Oraşului și alte construcții faimoase, orașul ne-a oferit și priveliștea unei caravane de elefanți. Chiar am urcat pe unul dintre ei!
Nunta în India
Sărbătoarea durează cîteva zile. Nunta propriu-zisă are loc într-o zi, iar restul ritualurilor se întind o săptămînă înainte de nuntă şi cîteva zile după. La unul din ele mireasa este pictată pe mîini şi picioare cu “henna”, desenul ţine cam o lună, după care dispare fără urme. Şi invitatele la nuntă pot participa la ritual, doar că ele sunt pictate mai simplu şi doar pe mîini. Pithi este o ceremonie în care atît mireasa, cît şi mirele sînt practic murdăriți pe frunte, mîini, picioare cu o pastă de culoare galbenă. Se spune că această substanţă purifică pielea şi aceasta devine mai curată şi catifelată înainte de nuntă. Dacă mirii murdăresc cu pasta de pe ei pe cineva dintre prieteni, se spune că aceştia sînt următorii care se vor căsători. Seara nunţii. Tobe, tobe, tobe! Cîţiva toboşari, îmbrăcaţi în costume identice, băteau din tobe într-un ritm, de parcă chemau mirele să iasă din casă că-l aşteaptă mireasa. Mirele, îmbrăcat ca un Maharajáh, în alb, urcă pe un cal alb (iată deci, că indienii au înțeles literalmente expresia “a aștepta mirele pe cal alb”) Deci, aceștia există! Cu sabia înainte, ca pe vremuri, mergea să cucerească … mireasa, de data aceasta. Şase europence în sari indian de aceeași culoare au făcut deliciul tuturor vecinilor. Toată mahalaua s-a adunat în jurul nostru. De la casa mirelui am mers cîteva sute de metri, o distanţă care a însemnat dansuri cu bani în dinţi, lumini, tobe, bani aruncaţi în vînt, fotografii, filmare. Un adevărat carnaval. Ajungînd la locul cu pricina, la un restaurant dintr-o zonă VIP a capitalei, noi, prietenii miresei, întîmpinam rudele apropiate mirelui cu cîte o ghirlandă de flori vii în jurul gîtului. Şi de aici începe filmarea “bollywoodiană”. Mireasa, o adevărată regină în roşu, apare împreună cu domnişoarele de onoare, adică noi. Ne oprim în faţa unei scene. La semnul regizorului, mireasa urcă pe scena înaltă de pe o parte iar mirele de pe cealaltă parte a scenei. Ambii se întîlnesc sus şi totul explodează în jur cu floricele colorate. În sală urmează sesiuni foto profesioniste cu mirii, cu rudele, cu copiii – cu toţii. Seara se încheie cu ceremonia condusă de preot. Nu se pune mare accent pe mîncare aşa cum se face la noi, şi foarte bine! Accentul la nuntă se face pe nuntă, nu pe burtă. Mîncarea, apropo, era vegetariană şi nu era nici urmă de alcool. Au fost şi multe dansuri, inclusiv pe celebrul “Jimmy Jimmy Aaja Aaja”, o piesă practic obligatorie în playlistul fiecărui indian. Deja cunoşteam tot repertoriul, deoarece în fiecare seară aveau loc petreceri. Noi nu am rămas mai prejos, muzica populară moldovenească şi rock-ul nostru a răsunat peste acoperişurile capitalei indiene. În seara de după nuntă am organizat şi o seară în stil moldovenesc. Ne-am îmbrăcat cu toţii în haine naţionale şi am dansat împreună cu mireasa şi mirele o sîrbă şi ciuleandra. Mirele a prins repede firul şi dansa ca un moldovean adevărat. Şi-i stătea foarte bine în cămașă brodată…”
Si de aici urmează cele 10 sfaturi pentru cei care pleacă în India. Dacă nu le-aţi citit, sunt undeva prin paginile precedente.
Articol punktat în: Nr. 33, 2011.
